Zilnic sunt invadat de mesaje trimise de prieteni virtuali. Majoritatea cuprind link-uri și „informații bombă” despre COVID, pandemie și vaccinare. Dacă la început le răspundeam, fie printr-un text amplu, fie sugerându-le surse credibile, de-o bună bucată de vreme închid căsuțele ce mi se ivesc în toiul dimineții și nici măcar nu dau vreo repică la întrebarea recurentă: „De ce ignorați ceea ce vă trimit?”.
E firească dorința omului de a pune la îndoială ceea ce vede și ce aude. Studenților le spun să-și dezvolte simțul critic și să chestioneze orice primesc din partea profesorilor. A cerceta și reflecta asupra conținuturilor ce ți se propun e un semn de vitalitate. Dacă este să judecăm așa, înseamnă că și entuziaștii vaccinării ori negaționiștii pandemiei sunt pe deplin îndreptățiți și vii când devin evangheliști ai unei facțiuni. Nu sunt de acord cu specialiștii care îi critică frecvent și, cred ei, îndreptățit, pe ne-specialiștii care se aruncă, fără să știe a înota, în apele reci și tulburi ale științei. Istoria medicinei, dacă e să amintim doar această zonă a cunoașterii, are nenumărate exemple de inovații și descoperiri ivite din mințile și din stăruința unor ne-medici și ne-specialiști. Nu sunt de acord nici cu aceia care necontenit îi sfătuiesc pe oameni să nu cerceteze ei, ca muritori, legile care le sunt date numai inițiaților să le pătrundă cu înțelepciunea lor.
Îmi amintesc de anul 2007, când nu trecea o zi în care un coleg din universitate să nu-mi împărtășească, șoptit, ce mai descoperise el privind cu atenție fațadele unor clădiri istorice din Iași. Câte semne au pus arhitecții, cârdași cu proprietarii, pe imobilele urbei, pe care ieșenii, românii, în general, nu le vedeau. Câți orbi se perindau pe străzi… și câtă energie mobiliza amicul meu în a-i conduce pe concetățeni la scăldătoare, unde să-și spele ochii și să se întoarcă la casele lor cu exact același fel de a privi cu al său. Descoperise documentare pe YouTube și își forța prietena să le urmărească. Într-un final, ea a fost singura care s-a iluminat, când a decis să pună punct final relației. El, însă, multă vreme a rămas convins că „a fost lucrat” de slujitorii Întunericului.
Dacă ar fi fost vreun călugăr neștiutor, fost macaragiu o viață, devenit monah, după pensionare și divorț, la vreo mânăstire din nordul țării, aș fi înțeles. Dar, el citise sute de cărți, în cel puțin trei limbi, frecventa multiple spații culturale, și totuși era convins că Antihristul vine pe bandă de magnetofon, scuze, că mi-am amintit de Haralamb Zincă, pe codurile de bare ale produselor. Parcursese numeroase pagini de internet ale unor site-uri care propovăduiau „ortodoxia cea adevărată” și își propunea să facă un turneu prin liceele și universități în care să susțină prelegeri menite a-i trezi pe tineri. Făceam lungi plimbări prin Copou și mă ruga să-i pun întrebări încuietoare, să simulez că sunt o persoană din sală, care vrea să-l pună în dificultate ori să-l ridiculizeze pentru temele aduse în discuție. Dacă e să mă întreb când i-a dispărut entuziasmul pelerinajului omiletic, nu am vreun răspuns clar. Ce știu este că a cunoscut, la cumpărături fiind, nu știu dacă în momentul când i se scanau produsele din coș, dar în acea zonă, o tânără ce a suflat în fața lui suflare de viață și i-a destrămat planurile. Acum zburdă, cu cele două fetițe ale lor, prin locurile la care nici cu gândul nu visase în vremurile când privea îngrozit liniile negre de pe facturi și tresărea când le observa pe copertele volumelor cumpărate de la librăria Patriarhiei.
Privim prea departe și nu vedem colea. Avem ochi de vultur când e vorba de conspirații, dar suntem cârtițe în familie sau la serviciu. Știm că ne manipulează Bill Gates și că Jeff Bezos vrea să ne ia banii, dar nici prin cap nu ne trece că suntem marionetele celor de lângă noi. Suntem convinși că ni se va implanta curând un cip, dar nu realizăm că ne-au fost instalate din copilărie programe care rulează continuu și care ne ruinează existența. Au măști acești giganți ai tehnologiei și ai vânzărilor online, dar, cel mai adesea, cei împreună cu care ne petrecem orele și viața, cărora le acordăm toată încrederea, au măști mult mai bine așezate pe figurile dindărătul cărora nu răzbate rictusul pe care-l au permanent, și inimi mult mai reci decât ale oricărui psihopat de ale cărui acțiuni ne înspăimântăm, noapte de noapte, la serialele înspre care stăm cu ochii holbați.
Mult mai serioase sunt costurile emoționale și fizice pe care le plătim, când ignorăm realitatea relațiilor familiale sau profesionale, decât presupusele costuri de care ne temem, dar fără temei. Până a fi încorporați în Sistemul de care ne este atât de frică și care ne înspăimântă zilnic, să ne trezim și să vedem nevoia de posedare a partenerilor, disperarea cu care ne atrag în dependența lor, să nu trecem cu vederea posibilele amenințări ale Ocultei, dar nici să le luăm atât de în serios după cum suntem continuu forțați să credem.
Evident că și un post de președinte al asociației de locatari are o miză. Și în alegerea lui sunt implicate forțe oculte și interese doar de unul știute. Nimic nu fascinează mai mult precum banii și puterea. Nu pledez pentru ignoranță, ci pentru o privire atentă în jur. Dar, mai mult, asemeni lui Coșbuc, în „Moartea lui Fulger”, le spun acelora care-mi mai trimit mesaje:
Trăiește-ți (…) viața ta! / Și-a morții lege n-o căta! // O fi viața chin răbdat, / Dar una știu: ea ni s-a dat / Ca s-o trăim!
Dr. Richard Constantinescu
Textul integral al materialului publicat la rubrica „Opinii” a săptămânalului Viața medicală, vineri, 5 februarie 2021
GÂNDURI și FAPTE 