Într-o zi 7 ianuarie a anului 1886 se năştea la Tecuci, în familia ofiţerului Michail (ajuns la gradul de general în ierarhia militară) unul dintre cei doi fii ai săi, Dimitrie; Gheorghe, venea pe lume peste numai un an (de asemenea militar, general de armată, Şef al Marelui Stat Major, aghiotant al regelui Carol II). Atmosfera muzicii militare şi a iarmarocului anual instalat în piaţa centrală, piesele de teatru de pe scenele oraşului, jocul de crochet din curtea unui prieten sau valsurile din saloanele vremii, au fost cele care i-au însoţit copilăria şi tinereţea lui Dimitrie Michail, persoană tăcută, modestă, echilibrată dar plină de umor. A urmat cursurile şcolii elementare şi cele medii în urbea sa natală şi s-a înscris ca student la Facultatea de Medicină din Bucureşti, unde „s-a remarcat de timpuriu prin inteligenţa sa vioaie şi spiritul său de cercetător”. Deprinderea pentru cercetarea ştiinţifică şi îmbinarea anatomiei cu chirurgia experimentală a dobândit-o şi ca elev al ilustrului profesor Thoma Ionescu. A devenit intern la Institutul Medico-Militar, iar în anul 1909 a obţinut diploma de doctor în medicină şi chirurgie, susţinând teza „Fenomenele de anafilaxie conjunctivală obţinute cu ser de cal”.
Este numit preparator la Clinica de Oftalmologie a Spitalului Colţea, care datorită profesorului Nicolae Manolescu, şeful acesteia, se situa la nivelul celor occidentale. Clinica a fost preluată de către profesorul Gheorghe Stănculeanu, devenind frecventată de numeroase personalităţi ale oftalmologiei mondiale datorită modului cum era abordată patologia oculară. Într-o aripă pe care a ridicat-o, adăugând-o clinicii, a funcţionat un sector pentru pacienţii cu trahom, unde Dimitrie Michail a început cercetările privitoare la această maladie. Dimitrie Michail, colaborator apropiat al profesorului Stănculeanu, este pe rând asistent şi ulterior şef de lucrări. Devine docent în oftalmologie în anul 1912 după susţinerea tezei „Leziuni anatomopatologice ale retinitei albuminurice”. Îşi continuă specializarea în ţările Europei occidentale (Germania, Franţa, Anglia) în perioada 1913-1916, unde a întreprins o călătorie de studii împreună cu profesorul Stănculeanu (cel care l-a şi finanţat), deprinzând noi tehnici în chirurgia oculară. Medic militar în Primul Război Mondial, activând în prima linie a frontului, a fost luat prizonier, eliberat în anul 1918, la finele conflictului.
La 14 octombrie 1919 a fost numit profesor agregat şi director al Clinicii de Oftalmologie a Facultăţii de Medicină din Cluj. 1 noiembrie 1919 este data la care preia efectiv conducerea catedrei şi a clinicii (87 de paturi), aflate atât din punctul de vedere al dotărilor cât şi al pregătirii personalului (un asistent şi patru preparatori), într-o situaţie precară. Înaintează un raport decanului facultăţii, Iuliu Haţieganu, în care prezintă situaţia clinicii la momentul când a preluat-o: sălile de operaţie nu erau separate septice / aseptice, inexistenţa unui laborator necesar efectuării investigaţiilor uzuale şi a unor spaţii destinate cercetării sau unei bibliotecii.
Preocupat fiind de reorganizarea clinicii, instituie un mod ştiinţific de redactare a foilor de observaţie, înfiinţează o sală de operaţie pentru pacienţii septici, un cabinet de consultaţii, o secţie de optică şi biomicroscopie, o secţie de fizioterapie oculară, precum şi o bibliotecă. Completează dotarea clinicii cu aparatură de radiologie, cu o secţie destinată cercetării (beneficia şi de o biobază), un laborator de anatomie patologică, laborator de chimie, laborator de bacteriologie şi serologie (deservea şi celelalte clinici) şi un serviciu modern de fotografie şi desen (s-a realizat un bogat material documentar – desene, el însuşi fiind un foarte înzestrat desenator, fotografii după cazurile din clinică / piesele anatomo-patologice). Pentru ca serviciul de oftalmologie pe care-l conducea să fie la nivelul celor din străinătate, profesorul Dimitrie Michail se deplasează în anul 1921 în mai multe ţări (Cehoslovacia, Austria, Germania) de unde achiziţionează instrumentar medical şi un important număr de cărţi.
Este numit în anul 1923 profesor titular la Clinica de Oftalmologie a Facultăţii de Medicină din Cluj. A abordat un spaţiu larg al patologiei oculo-orbitare, a imaginat procedee şi tehnici originale în domeniul chirurgiei estetice şi reparatorii, cheratoplastii, plastii cu refacerea fundurilor de sac conjunctivale şi cavităţilor orbitare distruse prin leziunile produse în timpul războiului, cu folosirea de lambouri cutanate, ciclencleisis – tehnică proprie de inclavare a corpului ciliar în unele forme de glaucom secundar („Ciclencleisis – o nouă intervenţie antiglaucomatoasă”, Chirurgia, 1951) precum şi o tehnică originală de extirpare a tumorilor corpului ciliar şi coroidei după baraj prin diatermocoagulare sub volet scleral pentru conservarea globului ocular.
A publicat în anul 1928 la Editura Universităţii din Cluj primul volum din „Tratatul de Oftalmologie”, cu o iconografie originală, ce a constituit mulţi ani materialul principal de documentare pentru studenţi şi medici.
Faptul că trahomul se dovedea în anii de început ai secolului al XX-lea o importantă problemă de sănătate publică o dovedeşte şirul de lucrări / monografii publicate în ţară de către diverşi oftalmologi: dr. V. Panaitescu (1903), dr. Dimitrie Michail (1910, Viena; în colaborare cu prof. Gh. Stănculeanu) – „Das Trachom” – prezintă clinica formelor incipiente ale afecţiunii, etiopatogenia trahomului, descrie dacrioadenita trahomatoasă şi elaborează teoria originii lacrimale a trahomului, prof. Elena Puşcariu (1914), dr. Petre Vancea (1925, Cluj; teza „Contribuţiuni la studiul biologiei trahomului”, condusă de către prof. Dimitrie Michail). În anul 1937 a avut loc la Cairo al V-lea Congres Internaţional de Oftalmologie a cărui tematică centrală a fost trahomul şi profilaxia cecităţii. Preşedintele organizaţiei de luptă împotriva trahomului, prof. Marc Callan, îl recomandă pe Dimitrie Michail, delegatul României şi raportorul principal, participanţilor la congres, unde a prezentat, fiind deosebit de apreciat, raportul „Aspecte generale privind patologia trahomului”. Fixarea originii lacrimale a infecţiei trahomatoase este cunoscută în literatura de specialitate franceză drept „concepţia lui Michail şi a şcolii sale oftalmologice din Cluj”.
A iniţiat şi condus primul Congres al Societăţii Române de Oftalmologie (înfiinţată în anul 1922) desfăşurat în Bucureşti (1924).
În cele peste 260 de lucrări ştiinţifice au fost abordate tematici precum: studiul acţiunii extractului de glandă lacrimală asupra presiunii sanguine, colesterolemiei, glicemiei, asupra procesului de cicatrizare a plăgilor; citochimia umorii apoase. A descris pentru prima oară în literatura de specialitate, epiteliomul sebaceu primitiv al glandelor lui Zeiss, cheratita filamentoasă, cheratoconjunctivita prin röentgenoterapie, conjunctivita stafilococică hematogenă cu abcese miliare multiple, miozitele musculaturii perioculare. Alte lucrări au abordat subiecte precum: sarcomul primitiv al muşchilor oculari, epiteliomul metastatic orbitar, adenosarcomul coroidian metastazat de la intestin, tumorile epiteliale primitive ale retinei. A publicat un studiu privind intervenţiile în glaucom, rezultatele folosirii grefei de sac herniar în tratamentul simblefaromului (1921) şi rezultatele dacriocistorinoanastomozei, practicate la un număr de 116 pacienţi, în perioada 1923-1924. În Revista sanitară medicală, reapărută după război, în oct.-nov. 1919, redacta articole ştiinţifice care aveau ca subiect chirurgia de război, semnând: col. D. Michail. Preocupat de leziunile produse în timpul războiului, a abordat, publicând rezultatele, dezlipirea traumatică a vitrosului (1921). Împreună cu P. Vancea studiază experimental şi publică date privind inervaţia vasomotorie a ochiului (1925).
Societatea Ştiinţelor Medicale din Cluj l-a avut secretar general între anii 1922-1928. În semn de recunoaştere a valorii sale ştiinţifice a fost ales membru titular al Academiei de Medicină din România în anul 1935. La împlinirea vârstei de 50 de ani, publicaţia Clujul medical îi dedică un număr special profesorului Dimitrie Michail. A fost de asemenea, membru al Comitetului prezident al Reuniunii Anatomice din Cluj (1937-1939), al Filialei Cluj a Societăţii de Biologie din Paris, precum şi al Societăţilor de Oftalmologie din Bucureşti, Paris şi Bari. Prestigiul de care se bucura în străinătate este demonstrat şi de prezenţa sa în colegiile de redacţie ale unor reviste internaţionale franceze („Annales d’oculistique”) sau austriece („Zeitschrift für Augenheilkunde”). Clujul medical, revistă a cărei redacţie s-a aflat în clinica sa între anii 1920-1927, şi pe care a coordonat-o în acest timp, a reuşind să o impună pe plan naţional şi nu numai.
S-a aflat la conducerea facultăţii, ocupând funcţia de decan sau prodecan în diverse perioade. Ion Păcurariu şi-l amintea astfel: „Printre colaboratorii săi profesorul Dimitrie Michail putea fi uşor recunoscut: scund cu tocuri înalte, cu ochelari «pince nez», purtând o servietă neagră în mână, permanent în acţiune…”
În perioada refugiului universităţii clujene la Sibiu (1940-1945), profesorul Michail a depus eforturi pentru a organiza şi dota corespunzător clinica, deoarece aceasta pe lângă lipsuri, funcţiona şi în sedii improvizate. După întoarcerea la Cluj, între anii 1945-1949, dat fiind faptul că familia sa se afla în Bucureşti, a avut o activitate discontinuă, astfel că în anul 1949 este transferat ca director ştiinţific al Institutului de Oftalmologie din Bucureşti. Şi aici a avut o activitate remarcabilă (a creat printre altele, o valoroasă histotecă). În decembrie 1952, sistemul comunist înscenează o şedinţă la Institutul de Oftalmologie, fiind declarat „reacţionar, cu comportament tipic burghez” şi este îndepărtat de la conducerea institutului. Oferă consultaţii în sistem privat şi într-o zi de 28 iunie 1956, „brusc, fără să bolească, fără să fi trecut prin faza tristă a declinului bătrâneţilor, Dimitrie Michail şi-a închis pe veci ochii în cabinetul său de lucru din Bucureşti. Cu el ştiinţa medicală românească a pierdut pe unul din cei mai de seamă oftalmologi contemporani, şcoala de medicină din Cluj pe întemeietorul învăţământului oftalmologic românesc din capitala Ardealului.” (Valeriu L. Bologa)
GÂNDURI și FAPTE 